Obloanele sint din lemn, taiate nobil, nu chiar in acord cu casa. Albe, extrem de netede, vopseaua impecabila. Obloane. De unde vine cuvintul asta ? Dex-ul spune « origine necunoscuta » . Imi place. Origine necunoscuta.
Ma trezeam in aceasta casa asa cum primul om trebuie sa se fi trezit in intia sa zi. Totul era de facut si orice putea fi facut. Fara limite. Nu stiu citi oameni au cunoscut asta, o copilarie fara un adult in spate. O stare de gratie, zi dupa zi, secunda dupa secunda, seara dupa seara.
Totul incepe de aici ? De la obloane ? De unde incepe o viata ? In jurul carei idei, imagini, al carui sentiment, graviteaza diminetile, prinzurile, intilnirile, vacantele, eroticul, prieteniile, cafelele, sanvisurile unui om ? Poate ca, pentru altii, nu e doar un centru. La mine e unul singur. O casa. Peste care lumina devine lichida.
Soare, o caldura in care nu poti pune gind peste gind, caldura purificatoare, anihilanta. Devii caldura si atit. Si e bine. E bine cind sintem doar o parte din tot : un ansamblu de muschi cind fugim, un sin cind e sarutat, un stomac cind ne e foame cu adevarat. Partea si intregul.
Eram doar eu si frate-meu, doi copii intr-un paradis fara pata. Nu inteleg literatura gen « Imparatul mustelor ». Copilul intrinsec malefic… Ne-am udat din cap pina in picioare cu suc de ziua mea, sau a lui, iarna ajungeam acasa uzi de la hocheiul de pe balta (ce fericire sa dai toate hainele jos si sa te usuci la focul cuptorului imens, din lut), ne-am aratat partile rusinoase si ne-am minunat ca nu erau asemenea dar niciodata nu am facut ceva de care, peste ani, sa imi fie rusine. Nu am avut apucaturi de cruzime si nu l-am vazut pe fratele meu agresiv cu alti copii. Ne ciondaneam, ne paruiam dar ne impacam. De fiecare data. Si jocul reincepea. Daca e posibil sa nu il vad pe frate-meu un an intreg, si apoi sa ne vedem de parca ne-am fi despartit ieri, e pentru ca am trait acel timp impreuna. Acel timp poate inlocui totul, moneda forte de schimb. Fara explicatii, justificari, probe.
In spatele obloanelor mustele de vara teseau racoare. Diferenta intre inauntru si afara era agresiva si neasteptata. Nu reusesc sa regasesc astazi, cu toata tehnologia, acea prospetime infrigurata, acel aer spintecat intre canicula si frig, de o simpla usa din lemn. Cind intrai erai orb. Cind ieseai erai orb. Obloane din carne, mai putin practice..
